TIRODREN – 60 capsule

(13 recenzii de la clienți)
25% Reducere

39.99 lei Reducere!

În stoc

Susține funcționarea normală a glandei tiroide.

Prezentare

Plantele medicinale s-au dovenit foarte eficiente asupra tiroidei, lucru confirmat de un recent studiu medical. Cercetarea clinică a avut loc în 2018, sub egida UMF București, în care au fost investigați pacienți cu noduli tiroidieni benigni și a fost confirmat faptul că TIRODREN are efecte benefice asupra acestora.

În studiului clinic realizat, au fost investigați 34 pacienți cu noduli tiroidieni benigni, documentați ecografic, fără suspiciune malignă. Fiecare pacient a ținut câte 2 cure, fiecare de 6 săptămâni, într-una dintre cure pacientul ingerând preparatul activ, iar în cealaltă placebo. Secvența curelor a fost secretizată. Tratamentul a constat în câte 2 capsule, administrate de două ori pe zi, cu ½-1 oră înainte de mic dejun și prânz.

În urma studiului, s-au constatat următoarele:

  • În medie, la toți cei 34 pacienți, suprafața nodulilor a scăzut cu 20.3% +/-19.18 (deviație standard) de la inițial la final (6 săpt. placebo + 6 săptămâni TiroDren)
  • la 4 pacienți a existat o creștere a nodulilor inițial/final după 12 săptămâni, de 1,66%, 2.36%, 5.13% si 23.81%. De remarcat că la 3 din acești 4 pacienți a existat o scădere a suprafeței nodulilor pe perioada administrării preparatului activ
  • 1 pacient a avut o scădere nesemnificativă a suprafeței nodulilor la final (0.21%)

În comparație cu placebo, a existat o scădere de cel puțin 5% a suprafeței nodulilor în timpul administrării Tirodren pentru 85% dintre pacienți. Dintre aceștia, pentru 42%, procentul de scădere al dimensiunilor nodulilor a fost între 20 și 49.9%.

Ponderea pacienților, în funcție de scăderea dimensiunii nodulilor, la sfârșitul celor 2 cure

29 pacienți au avut scăderi semnificative, de peste 5% a suprafeței nodulilordupă 12 săptămâni, astfel:

  • 7 pacienți au avut scăderi între 5-9,9%
  • 7 pacienți au avut scăderi între 10-19,9%
  • 12 pacienți au avut scăderi între 20-49,9%
  • 3 pacienți au avut scăderi de peste 50%

CE DIFERENȚIAZĂ TIRODREN DE ALTE PRODUSE SIMILARE?

  1. funcționarea normală a glandei tiroide (reglează activitatea glandei tiroide și ajută la normalizarea fiziologică și chiar comportamentală)
  2. modularea răspunsului imun al organismului (în contextul sănătății tiroidei, este esențială imunomodularea pentru ameliorarea unor afecțiuni cum ar fi tiroidita autoimună)
  3. amplificarea capacității de răspuns fiziologic a organismului în fața factorilor de stres (adaptarea organismului la stresul chimic, la stresul ocupațional sau la stresul psiho-emoțional este esențial pentru echilibrul endocrin)

Flacon cu 60 de capsule.

Mod de utilizare

Se iau câte 2 capsule, de 2 ori pe zi, dimineața și seara. O cură durează 6 săptămâni, putând fi repetată după 10 zile de pauză. Acest dozaj este valabil pentru persoanele care iau TIRODREN ca îngrijire complementară a hipo sau hiper-tiroidiei, precum și pentru cei care folosesc acest produs în afecțiunile tumorale tiroidiene.

În cazul tiroiditei autoimune, dar și a afecțiunilor tumorale este foarte importantă hrana cât mai puțin poluată cu aditivi alimentari sintetici, zahăr rafinat sau îndulcitor artificiali, amidon, hormoni de creștere. De asemenea, excesul de carne este contraindicat, fiind recomandat să nu fie consumate mai mult de două porții de carne pe săptămână.

Câte 1-2 capsule, de 2 ori pe zi, dimineața și seara.

Ingrediente/capsulă

Spirulină (Spirulina platensis), pulbere: 500,5mg; capsulă de gelatină; Șofran-de-India (Curcuma longa), rizom și rădăcini, extract cu 95% curcumină: 16,5mg; Arbore-de-tămâie (Boswellia serrata), rășină, extract 5-10:1, uscat cu 70-85% acizi boswelici: 16,5mg; Șofran-de-India (Curcuma longa/Curcuma sp.), rizom, pulbere: 16,5mg.

Acțiuni fiziologice

Spirulina: Susține tonusul și vitalitatea; contribuie la menținerea unor valori ale glicemiei sănătoase.

Șofran-de-India: Contribuie la apărarea naturală a organismului, are proprietăți antioxidante.

Precauții și contraindicații

Nu se cunosc.

Atenționări

A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.

A se consuma de preferință, înainte de: vezi data înscrisă pe ambalaj. A se păstra bine închis, ferit de umiditate și căldură. Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos.

A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.

Produs notificat de Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului,
Notificare nr. 11514/22.02.2018

SKU: 6426316646765

Extracte standardizate

Calitate europeană

Uleiuri esențiale Integrale

Uleiuri esențiale de uz intern

Produse în România

Rețete originale

Tehnologie de vârf

Cosmetice cu extracte concentrate

100% Natural

Triada de aur a Fitoterapiei

5.00/5
13 recenzii pentru TIRODREN – 60 capsule
Adaugă o recenzie

5
77%
10
4
0%
0
3
0%
0
2
0%
0
1
0%
0
  1. Rodica

    Se poate lua și ptr. boala Basedow și gușă polinodulara?

    • Life

      Bună ziua! TIRODREN poate fi administrat și în acest caz. Pentru efecte și mai bune, puteți administra TIRODREN împreună cu TĂMÂIE 10 MAX. Acesta din urmă are proprietăți imunomodulatoare, utile în afecțiunile autoimune. Puteți comanda online sau telefonic, la numărul 0736 371 516. Vă stăm la dispoziție și pentru alte informații. Multă sănătate!

  2. Ana P.

    Un medic holistic (dr. Sten Ekberg) spunea că antioxidanții din plante (ex. polifenolii) nu sunt meniți să ajungă în fluxul sangvin, de aceea nu au o rată de absorbție mare. Ei trebuie să ajungă în stomac, acțiunea lor exercitându-se asupra microbiomului și de acolo în întregul organis. Mi s-a părut o explicație interesantă și o informație utilă. Deci piperina nu este obligatorie.

  3. Cristina

    Este un produs f bun. Am reteta de la medic cu spirulina, curcuma si tamaie ptnoduli. Si capsula aceasta le contine pe toate. Nu mai tb sa iau 3 capsule. O singura nedumerire am. De ce nu ati pus in aceasta capsula si piperina asa cum ati pus in produsul dvs Curcums Max pt o mai buna absortie? Aveti vreu produs cu piperina ca sa-l iau impreuna cu Tirodren?

    • Life

      Bună ziua, doamna Cristina! Portofoliul nostru nu cuprinde un produs doar cu piperină. Tirodren are o rețetă simplă, fără piperină, pentru a evita suprastimularea sistemului endocrin și imunitar. Vă dorim multă sănătate!

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TIRODREN – 60 capsule

39.99 lei

În stoc

Coș de cumpărături 0